Apoi am descoperit literele, cuvintele și cărțile.
De atunci, pentru citit și scris dedic cel mai mult timp și îmi aduc probabil cea mai mare bucurie.
Despre mine
Aveam vreo cinci ani când am desfăcut cu șurubelnițele magnetofonul părinților mei și mi-am băgat nasul în el cu un pistol de lipit în mână. Cam în aceeași perioadă aveam deja opinii foarte precise despre culori, haine și design interior sau de mobilier.


Apoi am descoperit literele, cuvintele și cărțile.
De atunci, pentru citit și scris dedic cel mai mult timp și îmi aduc probabil cea mai mare bucurie.
Drumul meu profesional nu a fost unul drept.
Am studiat Istorie-Arheologie apoi asistență medicală, dar între timp am avut un drum complex din punct de vedere vocațional. Timp de zece ani am lucrat ca doula la naștere & educator prenatal iar ani buni înainte de asta am practicat și astrologia profesional... pasiune la care m-am reîntors în ultimii doi ani.
În tot timpul acesta, tehnologia a mers mână în mână cu mine.
Mi-am instalat singură Linux pe primul laptop, am experimentat cu sisteme de operare, aplicații și platforme, am administrat website-uri, am construit automatizări, am lucrat cu email marketing și CRM-uri. Am învățat singură și cu bucurie și am folosit toate cunoștințele în propriul business.
În casă se știe deja că Alina este „gadget freak”. Dacă există ceva de configurat, optimizat sau făcut să funcționeze mai bine, există șanse mari să mă găsești acolo.
În anii în care am lucrat în educație prenatală am susținut aproape 100 de webinarii și cursuri online. Aproape fiecare venea și cu câte o provocare tehnică de rezolvat. A fost una dintre cele mai bune școli pentru mine și locul în care am descoperit cât de mult îmi place problem solving-ul.
Primul website pe care l-am construit complet de la zero, cu cod, a fost propriul meu proiect de astrologie, Alchimia Lunii. A început ca un one page și a crescut treptat într-un website mult mai complex.
Astăzi în munca mea pot aduce împreună lucrurile care m-au urmărit toată viața:

Îmi place să iau idei care sunt împrăștiate și să le dau formă. Să transform ceea ce o femeie știe, simte și face într-un website clar, personal și funcțional.
Lucrez în special cu coachi, terapeute, artiste, autoare, creatoare și femei care au construit ceva al lor și vor să îl aducă în lume într-o formă care le reprezintă și le face mesajul mai ușor de înțeles.
Nu trebuie să vii la mine cu toate răspunsurile. Poți veni cu un folder perfect organizat sau cu multe idei încă neordonate sau doar cu o idee vagă. Vedem ce ai, ce lipsește și de unde începem.
De aici preiau eu.

Iar când nu sunt cu nasul în ceva de meșterit, mă delectez în cercuri de femei și împărtășesc cu surorile mele de suflet din Asociația Femei în Cercul Lunii.
Locuiesc cu familia mea într-un cătun în mijlocul pădurilor, într-o zonă de deal din Banat. Sunt mamă de trei băieți, împart casa și împrejurimile cu trei câini și șapte pisici, ascult enorm de multă muzică și, în perioada asta, învăț să cânt la chitară bass.
O conversație de 30 de minute, fără obligații, în care îmi povestești despre tine și vedem dacă ne potrivim.
Hai să ne cunoaștem